07.09.2016 – Corul mixt „Mediesana” a cantat in Parlamentul European

O delegaţie de sătmăreni, în frunte cu primarul din localitatea Medieşu-Aurit, Radu Iancu, a umplut holurile Parlamentului European cu spirit românesc. Din grup a făcut parte şi corul cu cea mai veche tradiţie din judeţ, cel de la Medieşu Aurit. Corul Medieşana a impresionat atât prin frumoasele costume populare pe care membrii au ales să le îmbrace în timpul vizitei la Bruxelles, cât şi prin muzica tradiţională românească pe care au interpretat-o. Delegaţia din Satu Mare a fost primită de liderul grupului social-democrat din Parlamentul European si preşedinte OFSD, Viorica Dăncilă, şi de Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European.

„Am fost plăcut impresionată de faptul că au venit îmbrăcaţi în frumoasele noastre costume populare şi de interpretarea minunată a cântecelor noastre populare. M-au făcut să mă simt mândră că sunt româncă şi că ne promovăm tradiţiile ori de cât ori avem ocazia” – a spus Viorica Dăncilă. De asemenea, delegaţia sătmărenilor a avut parte de o primire extreme de călduroasă şi de multe aprecieri şi la Biserica Sf. Paraschieva din Bruxelles.

Lasa un mesaj

Your email address will not be published. Required fields are marked*